Dimineti cu dor…

Sunt dimineți in care te trezești cu dor in suflet, dor ce il credeai de mult uitat, dar care fix atunci când nu te aștepți îți aduce aminte de momentele in care ai fost cea mai fericita.

 Si in mod normal te-ai enervat, ai începe sa plangi de nervi si sa faci orice sa îți schimbi starea, să-ți treacă dorul. Dar acum e diferit. Îți plac atât de mult amintirile acelea si persoanele cărora le e destinat tot dorul îți sunt atât de dragi, încât ai vrea sa ai puteri telepatice si sa le transmiți toată iubirea ta.

 Sunt dimineati in care te uiti la tine in oglindă si vezi cat de mult te-ai maturizat, cate ai învățat si cum acele persoane ti-au modificat viață. Încerci sa te gândești la tine din trecut, sa te compari, dar nu poți sa-ti conturezi propriul portret in minte. Pare ca tu, cea de dinainte nu mai exista. Parca nu a existat niciodată.  Acum esti variata ta mai buna!

Sunt dimineți când te surprinzi cotrobăind prin vechile conversații, care îți smulg un zâmbet. Dar asta este una din diminetele in care ti-ai dori sa nu fi făcut asta, pentru ca acum dorul este si mai mare. Ai vrea sa poti sa scoti acei oameni din conversatii si sa le dai o imbratisale, sa le amintesti ca esti inca aici pentru ei.

Sunt dimineți in care primești vesti bune si te îndrepți spre telefon sa suni acei oameni care te-au încurajat sa fii mai buna si sa le spui ca ai reușit. Dar îți aduci aminte ca acest lucrur nu mai e posibil. Dai vina pe orgoliu si ignori faptul ca intr-o zi chiar ar putea fi prea târziu pentru a le telefona.

 Sunt dimineți când ești dramatica si crezi ca viață ta nu are sens si ca tie ti se întâmpla toate. Iar apoi de nicăieri apar evenimente faine care îți bucura sufletul, si realizezi ca totul se întâmpla cu un motiv. Te linistesti si zambesti stiid ca vor trece toate.

Sunt dimineți când razele soarelui te trezesc, zâmbești si conștientizezi ca va fi o zi minunată, de care te vei bucura. Aceste zile sunt cele pe care trebuie sa ti le amintești si sa le prețuiești atunci când vin.

Sunt dimineti in care ti-ai dorii sa te trezesti in bratele lui, iar chipul lui somnoros sa fie primul lucru pe care il vezi. Dar iti aduci aminte ca inainte ca toate visele tale sa devina realitate trebuie sa devii puternica. Asa ca te ridici din pat, iti pui zambetul de „om mare” si te apuci de treaba.

Diminetile sunt pline de momente in care apreciem mai mult lumea, viata, si in care ne dam seama ca avem nevoie de atat de putine lucruri penru a fi fericiti!

Daca vrei sa mai ramai in lumea mea, poti sa citesti si:

Despre el…

Inca mai crezi in oameni? Mare greseala

Tu esti creatorul propiului tau Univers

Reclame

Drumul tau nu se va sfarsi la el! Drumul tau acum incepe!

Cuvintele nu-ti ies ușor din minte, si oricât încerci sa le așterni pe hârtie si sa lași totul in urma ta, nu poți. Inca doare. Rana inca nu a început sa se vindece.

Dar e ok. Inca ai nevoie de timp. I-ați tot timpul de care ai nevoie.

Dar nu te mintii. Nu te amăgi singură ca se va întoarce la tine, ca se va trezi dintr-o dimineața si ii va fi atât de dor de tine încât sa te caute. Nu o va face.

Atunci când a plecat ai simțit ca ti s-a făcut o mare nedreptate. Aveai atât de multe de oferit, iar el pur si simplu a refuzat sa primească. Începi sa te invinovatesti, să-ți găsești posibile greșeli, să-i gaseseti lui scuze.

Dar nu exista scuze. Iar tu nu ești vinovata. Este doar o perioada, ca oricare alta, care va trece. Doar totul este temporar, nu?

Stiu ca nu ma crezi. Stiu ca ti se pare sfârșitul lumii. Dar nu este. Este doar începutul. Începutul tau ca femeie independenta si care știe ce vrea.

 Chiar vrei lângă tine un ‘băiat’ care fuge la prima ploaie, care tace atunci când știe ca cuvintele lui te-ar liniștii, care te lăsa singura, care te lăsa sa te întrebi tot felul de lucruri, căruia nu ii pasa ca te îngrijorezi? Nu? Așa credeam si eu.

 Atunci nu te opri din drumul tau pentru oricine, pentru ca cine este pentru tine va rămâne in viață ta fara sa ii ceri asta. Restul? Sunt doar statii trecătoare, menite sa te învețe ceva, sa te aducă mai aproape de tine.

Așa ca intreaba-te care este lecția pe care ai invatat-o acum, ce a adus in plus in viață ta. Daca găsești macar un lucru pozitiv din experienta asta, atunci însemna ca nu ai pierdut nimic. Te-ai castigat pe tine.

Reaminteste-ti cine erai inainte sa intre el in viata ta, pastreaza ce e bun din amintirile cu el ( mereu exista macar un lucrur bun) si reinventeaza-te. Devin-o femeia care iti este menit sa fii! Si crede-ma ca la momentul potrivit vei intalni pe cineva care nu-si va dori sa plece de langa tine!

Eu aleg sa cred asta! Eu aleg sa cred ca exista viata mai buna dupa o desparitire! Eu aleg sa ma reinventez mereu si mereu, de cate ori trebuie. De ce? Pentru ca eu pot si fara cineva langa mine, pentru ca eu vreau mai mult!

 SI TU POTI!

Draga mea, ridica, sterge-ti lacrimile, puneti cel mai frumos zambet pe fata si fii fericita! Drumul tau nu se va sfarsi la el! Drumul tau acum incepe!

De ti-as spune…

De ti-as spune ca-mi lipsesti, ar conta?

De ti-as spune ca imi doresc sa te strang in brate, ai venii?

De ti-as spune ca imi lipsesc discutiile cu tine, le-am relua?

De ti-as spune ca imi place sa ma joc in parul tau, m-ai lasa?

De ti-as spuneca te-as ierta, m-ai ierta si tu?

De ti-as spune ca amintirile cu tine sunt preferatele ele, ti le-ai aminti si tu?

De ti-as spune ca langa tine imi gasesc echilibrurl, m-ai lasa sa o fac in continuare?

De ti-as spune ca zambesc mai mult langa tine, m-ai face in continuare sa rad/

De ti-as spune ca impreuna putem avea totul, m-ai crede?

De ti-as spune ca n-ar conta cine sta in calea noastra, ai lupta cu mine?

De ti-as spune ca te-as astepta, te-ai mai intoarce?

De ti-as spune ca as pleca oriunde cu tine, m-ai lua?

De ti-as spune ca in bratele tale ma  pierd, m-ai ajuta sa ma regasesc?

De ti-as spune ca toate gandurile mele sunt despre tine, ai avea grija de ele?

De ti-as spune ca imi dai curaj, te-ai aventura cu mine?

De ti-as spune ca am nevoie de oameni ca tine in viata mea, ai fi tu unul dintre ei?

De ti-as spune toate astea, le-ai asculta?

Ena.

Daca vrei sa mai ramai in lumea mea:

Iti multumesc ca i-ai fost trecut- mesaj petru fosta lui

Despre ce este iubirea…

Despre el…

Iti multumesc ca i-ai fost trecut- mesaj petru fosta lui

Draga mea,

Desi nu te cunosc, am auzit multe povesti despre tine, despre voi.

Fara sa vreau te-am judecat si ti-am pus o eticheta. Fara a avea ambele parti ale povestii am tras concluzii si te-am ilustat ca fiind personajul negativ. Pentru asta imi pare nespus de rau.

Sunt convinsa ca ai avut motivele tale sa procedezi in modul in care ai procedat, iar o actiune a dus la alta. Nu te judec, acum te inteleg.

Acum iti inteleg nesiguranta, teama, gelozia, lacrimile si fricile. Bineinteles, povestea este complicata, iar eu nu intentionez sa o scot de la naftalina.

Am incercat de multe ori sa ma pun in pielea ta, iar acest lucru m-a condus in final la a ma compara cu tine. Lucru total nedrept, pentru ca suntem diferite, iar in asta consta frumusetea.

In unele din povestile pe care le-am auzit despre tine m-am vazut pe mine, iar la momentul respectiv puteam sa vad clar toata situatia, sa fiu rece si sa analizez. In schimb, acum lucrurile s-au schimbat putin.

Tot ce vreau sa-ti mai spun acum este: Iti multumesc!

Iti multumesc pentru ca l-ai invatat sa iubeasca sincer, asumat, pur. Iti multumesc pentru lectiile pe care le-a invatat alaturi de tine. Iti multumesc pentru momentele in care tu i-ai fost sprijin si siguranta, prezent si viitor.

Iti multumesc ca l-ai iertat atunci cand gresea copilareste. Iti multumesc ca l-ai iubit frumos in ciuda defectelor lui.

Iti multumesc ca ai fost acolo pentru el cand eu nici nu existam in peisaj. Iti multumesc ca l-ai ridicat atunci cand se simtea la pamant si pentru fiecare incurajare pe care i-ai oferit-o. Iti multumesc ca ai contribuit la maturizarea lui.

Iti multumesc si pentru ca i-ai aratat cum nu ar trebui sa fie o relatie. Iti multumesc ca l-ai facut sa-si dea seama ce-si doreste. Iti multumesc ca ai gresit. Iti multumesc ca l-ai lasat sa plece. Iti multumesc ca i-ai fost trecut. Iti multumesc ca i-ai fost tu lectie, pentru a-i putea fi eu prezent si viitor.

Datorita tie, am sansa sa cunosc astazi un barbat puternic, cu experinte frumoase care l-au maturizat, un barbat care stie sa iubeasca si un barbat alturi de care pot sa cresc frumos.

Cu asta, te voi lasa in trecutul meu…

Wazz

Daca vrei sa mai ramai in lumea mea:

Despre suflete

Cat ai de gand sa-l astepti?

Despre ce este iubirea…

Iubirea…acest subiect frumos care parca ia amploare de la 1 Februarie pana la sfarsitul lunii.

Iubirea despre care multi par sa scrie, sa citeasca, sa asculte si la care multi spera si viseaza.

Dar despre ce este iubirea? Este ea simpla? Este ea doar lapte si miere?

0a8abbe5ed62475beab475585402e517

Daca crezi asta, nu stiu cine te-a pacalit. Dar iubirea este complicata, cere sacrificii si implica dor, mult dor.  Dar e cel mai frumos si pur sentiment pe care il poti primi si il poti oferii cuiva.

Iubirea e despre doua persoane care vad dincolo de mastile pe care fiecare le afiseaza in public, care inteleg ca viata e complicata, ca timpul este insuficient, ca responsabilitatile sunt mari, dar care aleg sa lupte, sa comunice si sa nu renunti niciodata.

O, da! Sa comunice…comunicarea, acest ingredient care iti poate oferi totul sau iti poate lua totul. Cel mai complicat lucru pe care il poti face intr-o relatie este sa asculti tacerea, sa intelegi linistea dintre voi doi si totusi sa continui sa speri, sa lupti iar entuziasmul de la inceput sa nu se piarda.

20160913cplis-a

Iubirea este despre doi oameni care au inteles ca in momentele grele si complicate pe care viata, universul, lumea le vor arunca in calea lor, trebuie sa se aseze si sa discute calm, cu empatie si intelegere despre sentimentele si traile lor. Care stiu ca doar comunicand cu celalalt si lasandu-l pe acesta sa vada tot ceea ce este de vazut, sa simta tot ceea ce este de simtit, sa intelega tot ceea ce este de inteles, doar asa vor ajunge sa creasca impreuna, sa construiasca, sa imbatraneasca frumos.

4d4661a0290b68417688b3a912192f65

Iubirea este despre iertare. Atunci cand iubesti, ierti. Si nu pentru ca ai fi tu cel slab din relatie, ci pentru ca tu esti cel bun, cel intelept, iar inima ta nu poate sa tina in ea ura si resentimente. Ierti pentru ca nu poti sa urasti, ierti pentru ca intelegi, ierti pentru ca te pui in pielea celuilalt, ierti pentru ca vezi dincolo de aparente. Iar iertarea de va face sa devii mai bun, mai frumos, mai implinit sufleteste.

Iubirea este despre intelegere si asteptare. Cand vei iubi vei intelege ca timpul langa acea persoana speciala este limitat, iar momentele de fericire sunt putine si scurte. Vei intelege ca oricat de greu iti va fi nu vei vrea sa renunti, nu vei dori sa-ti asumi riscul de apierde persoana de langa tine.  Vei intelege ca indiferent de scopurile tale, de obiectele tale daca ai gasit pe cineva care iti umple acel loc din inima, nu va trebui sa-l pierzi. Vei intelege ca din frica se nasc cele mai derutante sentimente. Vei intelege ca increderea se castiga in timp. Si vei astepta. Vei astepta o imbratisare, un sarut, un telefon, un mesaj. Vei astepta momentul potrivit sa-i spui ce simti, vei astepta sa va intalniti, vei astepta un zambet. Dar vei intelege ca toata aceasta asteptare merita, ca acea persoana te face sa te simti special, fericit si te motiveaza sa devii din ce in ce mai bun.

274e436177fb175384c527690fb29e7a

Iubirea nu este traita neaparat intr-un cuplu. Sunt multi oameni care desi formeaza un cuplu, se afiseaza in public si isi decla iubirea prin toate mijloacele posibile, nu fac decat sa se minta pe ei si pe cei din jurul lor ca ceea ce traiesc este iubire si nu obisnuita. Si sunt oameni care desi se iubesc, se doresc, se viseaza, nu formeaza un cuplu, dar asta nu insemna ca iubirea lor nu este una sincera.

20160910cplis-a

Iubirea nu o inveti din carti, din filme, din melodii. Iubirea o inveti langa o persoana care muta munti in dreapta ta si care indiferent de greselile pe care le faci, nu renunta la tine. Iubirea o inveti langa persoana care te trage spre ea atunci cand tu vrei sa fugi si sa uiti de toti. Iubirea o inveti langa persoana care atunci cand nu poate sa te ridice, se aseaza langa tine si concepeti impreuna un plan de „evadare”.

Ena.

Daca vrei sa mai ramai putin in lumea mea, poti sa citesti si:

Despre suflete

Poate tot ceea ce primim sunt doar momente

Exista relatia perfecta?

Despre el…

Tu..un mister ce mi-a dat lumea peste cap inca o data, un mister in care am sărit fara sa ma gândesc si m-am afundat pana la gat fara sa regret.

Un mister care mi-a adus aminte cum se simte sa fii in brațele persoanei potrivite. Da, ai fost persoana potrivita.

Un mister care mi-a făcut inima sa bata puțin mai tare, care mi-a pus un zâmbet de copil pe fata si mi-a demonstrat inca o data ca pot sa fiu mai mult decât fericita. Tu, „mai mult decât imperfect” mi-ai făcut lumea sa para perfecta.

Tu, cu zâmbet de copil, m-ai făcut de fiecare data sa devin puțin mai buna, sa fiu sincera cu mine, sa vad partea buna.

Tu, cu o meticulozitate iesita din comun, ai reusit ce nu a reusit nimeni pana acum. M-ai facut sa renunt la orgoliul meu, sa risc sa fiu fericita.

Tu, mereu optimist m-ai făcut să-mi doresc sa lupt si mai mult pentru visele mele. Timpul insa nu a fost de partea noastră, iar sincronizarea nu ne-a ajutat nici de aceasta data.

Îmi place sa cred ca a fost o șansă sa ne completam povestea, sa adăugam inca o pagina la ‘trecutul nostru dubios”. Îmi place sa cred ca aveam nevoie de un final frumos. Îmi place sa cred ca o să-mi aduc aminte de noi si o sa zâmbesc.

Îmi place sa cred ca o sa-mi aduc aminte de acei ochi căprui care îmi pot sapa in suflet si sa citească tot despre mine. Îmi place sa cred ca, chiar daca nu am sute de poze care să-mi povestească experientele noastre, amintirile vor fi destule pentru să-mi smulge un zâmbet.

Se spune ca prima dragoste nu o uiți niciodată, well ți-ai castigat un loc in inima pe care nimeni nu-l va putea vreodată schimba. Daca te întrebi daca mi-am dorit sa fii si ultima mea iubire? Well, masajele după o zi întreaga de „predat” mecanică celor doi copii ar fi fost pe măsură.

Ena.

Daca vrei sa mai ramai putin in lumea mea:

De ti-as spune…

Iti multumesc ca i-ai fost trecut- mesaj petru fosta lui

Cat ai de gand sa-l astepti?

   Stai cuminte in pat si te gândești cum ar fi daca ți-ar da un semn, cum ar fi dacă și-ar rupe puțin din timpul lui sa se gândească si la tine. Poate azi il vei vedea si te vei liniști, poate azi îți va zâmbi din nou cu al lui zâmbet fermecător si tu vei continua sa mai visezi la el inca vreo câteva săptămâni.

Te uiți pe fereastra. A nins. Te gândești cat ar fi de romantic sa va jucați in zăpadă ca doi copii, iar apoi sa savurați o ciocolata calda undeva la căldură, sa stați îmbrățișați in fata unui șemineu.

 Scuza-ma! Hei tu! Da, tu! Scuza-ma ca te trezesc! Dar cred ca de la frigul de fără s-a întrerupt si conexiunea ta cu realitatea.

 Draga mea, iubirea despre care ai citit in basme si in povesti este total diferita de cea din lumea noastră, a oamenilor muritori.

 Te rog frumos sa-ti rupi 10 minute din timpul tau si sa privești povestea prin ochii mei. Tu, naiva si timida visezi la el, făt frumos iar el abia daca știe ca exiști. Tu îți faci planuri si povesti cu final fericit in cap, iar el se distrează prin nu stiu ce club, cu nu stiu ce prieteni. Tu refuzi orice gram de afecțiuni din partea oamenilor buni, pe care, cu chiu cu vai, ii lași sa intre in viață ta, iar el accepta tot ceea ce vine spre el ( ca doar nu o fi vreun prost si sa refuze prezentul).

Si poate ca îți dorești atât de mult sa il vezi, sa ai in sfarsit curajul sa ii spui ce simti, sa il pui si pe el la curent cu faptul ca acolo, undeva, in lume ( mult mai aproape de el, decat isi imagineaza) exista cineva, care nu vede pe nimeni in afara de el.

Dar nu ai, sinceritatea te sperie mai tare decat orice altceva pe lumea asta. Si cumva, ajungi sa te complaci. Incepeti sa vorbiti, doar ca prieteni (  si sigur tu nu-ti faci niciun film cu voi doi, nu? Aham).

Te gandesti si te gandesti cum ar fi sa va intalniti,intamplator, pe strada si sa-ti zambeasca, si se intampla si asta ( ca na, legea atractiei fuctioneaza si primesti ce-ti doresti). Si atunci e drama mare, pentru ca ai ieșit in hanorac si nemachiata la magazin si taman atunci ai dat nas in nas cu el. Si ca sa vezi, ți-a zâmbit. Te-ai îndrăgostit pe loc. Fara sa știi ca el le zâmbește tuturor străinilor pentru ca așa e el, mai pozitiv de felul lui. Te întorci înapoi in casa, ți-a pierit orice urma din pofta de mâncare care te-a îndemnat sa cobori la magazin. Te macină gândul ca ai ratat singura șansă pe care o aveai sa-l impresionezi, sa-l faci sa te observe, sa se îndrăgostească de tine.

 Draga mea, iubirea pura nu are legătură cu superficialitatea. Iar aparențele pe care încerci sa le menții punandu-ti puțin fond de ten si mascara pe fata nu o să-i topească inima. Persoana potrivita va vedea oricum dincolo de aceste mici detalii, care îți adaugă un strop de încredere in tine. Persoana potrivită te va considera cea mai frumoasă in fiecare dimineața, când se trezește lângă tine si te vede vulnerabila, pura si sincera.

Dar hai sa revenim la problemă actuală si anume ca tu trăiești in basmul tau roz cu o persoana care habar nu are de existenta ta.

 Si te întreb: cât ai de gând sa il mai aștepți? Cat ai de gând sa visezi la ceva ce exista doar in mintea ta?( si nu doar in minte, pentru ca iubirea platonica ți-a acaparat si sufletul). Chiar crezi ca e atat de ocupat incat nu si-ar putea gasi 5 miute sa-ti dea un mesaj, sa se intereseze de tine? O, ba da! Draga mea, daca ar fi reciproc lucrurile, te-ar cauta singur, fara sa aplici tu nu stiu ce lege. Dar, hei..suntem in secolul XXI, inca ai o sansa, poate isi va schimba parerea odata ce va stii de sentimentele tale. Si da, asta necesita sa le spui cu voce tare!

 Daca ești sigura pe ceea ce simți atunci i-ați inima in dinți si marturiseste-i persoane sentimentele tale. Fii asertiva si spune exact ceea ce gândești, ceea ce simți. Aderatul te va elibera si poate îți va aduce si marea dragoste.

Da, stiu ca e un risc mare pe care trebuie sa ti-l asumi. Si, da, stiu ca daca nu iese nimic orgoliul tau va primi o lovitură destul de urata.

 Dar vrei sa știi ceva? Cu toții trecem prin asta. Cu toții am fost unde ești tu acum macar o data. Si indiferent de rezultat am învățat ceva. Ia-o ca pe o experienta, una care te va întregi, care va aduce un plus personalității tale.

Nu lăsa o iubire neîmpărtășita sa te blocheze, când posibilitățile sunt nelimitate iar oportunitățile apar exact atunci când nu te aștepți, dar trebuie sa fii pe faza, sa le vezi si sa acționezi.

 Crezi ca e perfecțiunea întruchipata? Mai gandeste-te putin sau mai bine roagă pe cineva ( care este familiar cu povestea si persoana) să-i o facă o analiza.

 Crede-ma nu vei știi niciodată cate defecte are o persoană pana nu ti le spune cineva verde in fata.

Deci, cat mai ai de gând sa-l aștepți? Fii sincera cu tine.

Xoxo, Wazz

Daca vrei sa mai ramai putin in lumea mea:

Suntem aici pentru a ne invata lectiile, iar viata ne este cea mai buna profesoara

Despre ce este iubirea…

De ti-as spune…

Prima intalnire

Prima întâlnire – momentul in care trebuie să-l impresionezi pe celalalt, să-i stârnești interesul si curiozitatea astfel încât sa o ai si pe a doua.

Pregătirea de dinaintea primei întâlnii este generatoare de stres si anxietate, deoarece prin mintea ta trece un flux mult prea mare de gânduri obsesive.

Te gândești cu ce sa te îmbraci, cum să-ți faci parul ( as adaugă ‘valabil doar pentru fete’, dar cred ca toți cunoaștem cel puțin un băiat care petrece mai mult timp in oglindă decât o fata), te gândești la ce sa spui, cum sa te comporți sa nu pari nebun, il lași sa te sărute ( o săruți sau nu), il lași sa te conducă acasă sau nu, mănânci sau doar bei ceva ( eu si una din cele mai bune prietene alea mele avem o lista de alimente pe care nu avem voie sa le consumam la o prima întâlnire, astfel încât sa nu facem o gafa), si multe altele.

giphy.gif

Din experienta mea cu primele întâlniri exista doar doua variante: ori este ceva natural si vine de la sine, ori este un dezastru total. Si totul ține de conexiunea dintre cele doua persoane care exista sau nu.

Pentru mine in totdeauna a fost foarte important sa fie „acel ceva”, adică sa existe o conexiune cu acea persoana inca de la început, sa existe chimie. Aceste lucruri nu le poți construi, nu le poți inventa, nu poți sa te prefaci ca e chimie intre voi. Asta este ceea ce face diferență intre o prima întâlnire reușită si una dezastruoasă.

Exista 2 situatii aflate la extreme cu care fiecare persoana s-a confruntat macar o singura data in viata.

1. Ce făc daca ma aflu a prima întâlnire si imi dau seama ca nu exista conexiune intre noi?

Well, ar fi de prost gust sa te scuzi frumos si sa pleci. Mai ales daca asta este singura problema. Drăguț si politicos ar fi sa continui întâlnirea, dar o scurtezi cat de mult posibil ( asta bineinteles daca acest lucrur nu necesita un efort supraomenesc! daca nu te simti confortabil, text a friend, he’ll get you out).

Menține o distanta atât fizica si emoțională intre voi si daca simți ca lucrurile degenerează in ceva ce nu ar trebui, folosește scuza pe care o ai pregătită ( totuși nu încerca sa te prafaci ca te împiedici ca sa eviți un sărut, ca s-as putea să-i vina vreo idee si sa facă o scena romantica din scuza ta–fetele vor înțelege).

Si pentru acei baieti care nu inteleg despre ce scuza este vorba, imi pare rau sa va stric visele, dar…da, fiecare fata are cel putin o scuza pregatita, preventiv.

2. Ok. Există conexiune. Ma simt bine. Acum ce fac? Il las sa ma sărute? Merg mai departe?

Well asta este un subiect interesant. In momentul in care îți dai seama ca exista conexiune intre voi si ca este reciproc, rămâne la latitudinea ta/ a voastră daca mergeți mai departe sau nu. Probabil ca vei pleacă acasă sărutata, lucruru care nu este tocmai rău.

Si ce fac daca imi doresc mai mult decat un sarut?

Ok. Haideti sa deschidem acest subiect tabu!  Sexul la prima intalnire!

Barbatii au tendita de a cataloga femeile care aleg sa faca acest lucru in moduri nu tocmai prietenoase. Dar am o intrebare: oare ce e asa de gresit?

Parerea mea: nimic!

Daca amândoi va doriți sa mergeți mai departe, atunci, de ce nu? Nu te gândi la toate prejudecatile, nu-ți lăsa fricile si anxietatea sa aleagă in locul tau. Pana la urma sunteți niste adulti, care își asuma lucrurile pe care le fac.

Stiu ca o să-mi spui ca fetele sunt judecate mult pentru faptul ca accepta sa ajungă in pat cu cineva de la prima întâlnire. Dar cine te va judeca?

El? Daca o face însemna ca nu este el pentru tine, ca nu merita sa fie lângă tine si sa te iubească.

Alții? De unde vor știi alții ce faci tu noaptea? Daca doar te-ai gândit sa spui de la el..poate ar fi mai bine sa îți mai răspunzi la întrebarea cu conexiunea.

jackie-weaver-actress-quote-i-believe-in-sex-on-a-first-date.jpg

Tu stii mai bine ceea ce simți, cum te face el sa te simți si daca este potrivit sa obține mai mult din prima seara sau nu. Tu alegi, nu el!

Si cat despre construirea unei relatii dupa ce te-ai culcat cu el din prima seara…well asta depinde doar de voi. Daca simtiti o compatibilitate pe toate planurile, atunci puteti alege sa incercati sa aveti o relatie…trust your gut!

Prima întâlnire este un pas important, iar prima impresie este cea care contează de cele mai multe ori.

Toate pregătirile si fricile de dinainte de prima întâlnire se vor estompa atunci când ești lângă persoana potrivita.

Daca vrei sa mai ramai in lumea mea, poti sa citesti si:

Poti sa ramai prietena cu fostul/ fosta?

Tu erai linistea..

Identitatea personala in cuplu

Xoxo,

Ena

Despre suflete

Sufletul este un univers plin cu zâmbete, lacrimi, emotii, sentimente, in care, din când in când își face loc un alt suflet.

Desi ai încercat cu toate forțele tale să-l tii la distanta, ai ridicat toate zidurile si fortărețele care se aflau in jurul inimii tale, unele suflete, dibace, își vor croi loc printre orice obstacol, si vor ajunge acolo unde le este locul.

Dar haideți sa vorbim puțin de călătoria acelor suflete dibace si de barierele pe care tu, regele castelului, le ridici pentru a împiedica cucerirea turnului.

Tu, stăpân pe imparatia ta, abia vindecat după ultima bătălie care te-a lăsat pe minus, devii inaccesibil lumii de afara. Alegi calea comoda, calea ușoară si îți pui sufletul într-o cutie neagra, pe care o îngropi la cativa metri adâncime, astfel încât nimeni sa nu poată găsi partea sensibila, vulnerabila din tine.

Dar ea inca exista, este acolo, si tu o știi. Te minți pe tine, ii minți pe cei din jurul tau ca nu ai nevoie de iubire, ca ești puternic si singur in castelul tau.

Dar amândoi știm ca tot ceea ce vrei de fapt este cineva, destul de puternic încât sa spargă fiecare zid pe care l-ai construit in jurul inimii tale. Dar tu ești cel care tine departe tot ce își dorește.

Paradoxal, vrei un lucru atât de mult dar faci tot posibilul sa nu-l lași sa facă parte din viață ta.

In momentul in care cineva încearcă timid sa se apropie de tine, si îndrăznește sa se apropie de castelul tau indiferent si aroganta iau locul zâmbetelor si căldurii cu care, nu de mult, obisnuiai sa întâmpini fiecare suflet care poposea pe tărâmul tau.

Călătorii s-a putea speria si fugi, dar te asigur, ca va exista un călător care va vede dincolo de măștile tale. Dar tu, tu va trebui să-l recunoști.

Dragul meu cititor, daca ti s-a întâmplat cel puțin o data sa vrei pe cineva care pare de neatins, atunci vei rezona cu mine. Daca ai reușit cumva sa te apropii de acea persoana si ai descoperit lucruri minunate, atunci cu siguranță ca ce urmează sa citești nu va fi o noutate.

Cineva îmi spune de curând, ca daca îți arați cea mai dura fata a ta, daca îți pui toate defectele pe tava, multi vor pleacă, dar cina va rămâne, va conta. Vrei sa faci parte din acei oamenii care vor conta? Atunci va trebui sa îți pui ochelarii de superman/superwomen si sa vezi dincolo de bariere, sa citești priviri ascunse, sa riști totul ( sperând ca vei câștiga totul).

Aceste suflete, nu fac altceva decât sa se protejeze. De cine? Well, de acei calatori care nu au intenții atât de bune, si uneori se protejează chiar de fericire. Pe aceste suflete nu trebuie sa le judeci, trebuie sa le oferi încredere.

O, dar încrederea e atât de greu de câștigat! Va trebui sa urci pe un munte anevoios care nu va rata nicio șansă să-ți puna piedici, va trebui sa înfrunți furtuni pe care nu vei putea sa le prevezi.

Dar nu te gândi la asta, gandeste-te la priveliștea din vârf, priveliștea care o să-ți mângâie sufletul si o sa te facă sa uiți si sa ierți fiecare încercare. Vor fi oamenii care nu vor înțelege de ce depui atâtea eforturi pentru cineva care face tot posibilul sa te îndepărteze? Da! Vor fi! Si vor fi exact acei oameni la care te astepti sa te susțină, sa te încurajeze.

Dar atunci când știi ce vrei, când ești sigur ca este lucru cel mai bun, lucrul care te va face fericita, când știi ca se va întâmpla ceva se trebuia sa se întâmple de mult, atunci părerilor lor se vor estompa. Acei oameni vor incerca cu toate puterile lor sa te facă sa vezi defectele, sa te convingă ca nu e o ideea buna, ca o sa te rănească, ca au facut-o si in trecut si ce ar fi diferit acum. Ii vei auzi, ii vei asculta, vei vedea defectele si le vei accepta.

De ce le vei accepta? Pentru ca știi ca si tu ai defecte, pentru ca știi ca si tu ai făcut greșeli, pentru ca știi ca nu ți-ar placea ca cineva sa se uite cu o lupa in viață ta si sa analizeze fiecare minut din ea. Așa ca vei continuă sa lupți pentru ceea ce-ți dorești!

Așa ca, draga rege al castelului, călătoria sufletelor care încearcă sa ajungă in turn nu este fara de peripeții, dar probabil aceste lucruri nu le vei știi sau poate nu vrei vrea sa le vezi, sa le conștientizezi, sa le aflii.

Dar daca acele sufletele ajung in turn, este de datoria ta sa ai grija de ele, sa le arati ca nu au luptat în zadar, sa le arați ca acea călătorie anevoioasă a meritat, ca priveliștea din vârf este așa cum și-a imaginat.

Ena.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe